Dar inceputul a fost putin diferit. Acela care invatase bunele maniere la masa, adica eu, am avut ideea. Ideea unui loc in care poti manca un sandwich, dar nu orice fel de sandwich, ci unul bun, savuros. O masa intr-o paine. Atunci a inceput aventura. Un spatiu mic, o bucatarie deschisa, un loc in care sa te simti ca intr-un bistro dintr-un mic orasel din Bourgogne. Da am copiat pe ici pe colo, apa calda se inventase deja. Investitia, asta pentru cei care vor dori sa incerce astfel de nebunii, 13.000 euro la vremea aceea. Nu e mult, considerand ca iti poti face propria afacere cu banii cu care ai putea cumpara o masina. Desi nu sfatuiesc, decat daca iti place foarte mult, ai un dram de nebunie si esti pregatit sa pierzi.

Pana aici toate bune si frumoase. Intrebarea era unde poti gasi o paine buna, pregatita sa primeasca ingredientele minune la care ma gandisem. Stim cu toti ca painea la noi e o problema, de fapt nu e paine, cultura painii a disparut de mult. E doar un amestec de faina apa si sare si parca nici aditivii pe care ii baga in coca in disperarea de a face cat mai multe paini, nu dau nici un fel de gust. In cautarile mele am aflat ca in targul nostru salasuia un elvetian, care nici acum nu stiu ce cauta aici si care facea painea altfel. O paine in care punea praf de inger, ingredient necunoscut inca de nimeni.